ARTICOLE MEDICALE

Rh negativ, grupe sanguine

Ce inseamna RH negativ la analize?

Incepem prin a da cateva informatii care vor ajuta la intelegerea raspunsului :

Reactie a sistemului imunitar
la aparitia in sange a unei substante straine organismului, globulele albe (leucocite) din sange produc anticorpi in scopul eliminarii substantei straine. Este modul in care organismul nostru lupta sa mentina sanatatea.
Antigen
substanta straina organismului, care poate sa declanseze o reactie imunitara provocand formarea de anticorpi.
Virusurile, bacteriile, parazitii si celulele infectate sau alterate ale organismului sunt antigene.
Anticorp
substanta care este produsa ca reactie la introducerea in organism a unei substante straine (antigen).
Anticorpii sunt corespondenti antigenelor care i-au provocat, nu exista anticorpi „universali” ci pentru fiecare substanta straina se produce un anticorp specific.
Aglutinogen
antigen care favorizeaza aglutinarea (coagularea) globulelor rosii din sange (eritocite) in prezenta anticorpului corespondent.
Aglutinina
anticorp care provoaca aglutinarea (coagularea) globulelor rosii din sange (eritocite) purtatoare ale unui antigen (aglutinogen).
Hemoliza
distrugerea globulelor rosii din sange. Rezultatul : anemie, hipotensiune, soc hemolitic, deces.
Izogrup
din acelasi grup, care se efectueaza cu acelasi grup sanguin.

Globulele rosii din sangele nostru au diferite caracteristici la fiecare dintre noi. Din punct de vedere imunologic exista deosebiri in compozitia sangelui – globulele rosii se deosebesc prin prezenta sau absenta pe suprafata lor a unor substante chimice speciale – antigene (aglutinogene), iar in ser se remarca absenta anticorpilor (aglutinine) corespondenti antigenelor prezente pe eritrocite si prezenta anticorpilor corespondenti antigenelor absente. Pe baza acestor deosebiri au fost stabilite grupele sanguine umane. Cele mai cunoscute grupe sanguine sunt cele ale sistemului OAB si ale sistemul RH.

Sistemul OAB cuprinde 4 grupe de sange : grup O (grup zero) sau I, grup A sau II, grup B sau III si grup AB sau IV. Vei intalni denumirile OI, AII, BIII, ABIV.

Sistemul RH cuprinde doua grupe de sange diferentiate prin prezenta sau absenta unor antigene specifice ce constituie „factorul RH” (cel mai important este antigenul D) : prezenta pe suprafata eritrocitelor a antigenului D determina RH-ul pozitiv, iar absenta sa determina RH-ul negativ.

Precizarea grupului sanguin a unei persoane trebuie sa contina obligatoriu tipul de antigen OAB si prezenta sau absenta facorului RH. Un exemplu : „grup BIII – RH pozitiv”.

Este foarte importanta cunoasterea grupului sanguin pe care il ai. In cazul transfuziilor de sange nu se poate, intotdeuna, lua sange de la o persoana si dona unei alte persoane, fara probleme, din cauza reactiilor „de respingere” – incompatibilitate – care apar intre anumite grupe sanguine. Grupele sanguine trebuie sa se potriveasca.

Un exemplu : pe eritrocitele unei persoane cu grup AII se afla antigene A iar in sangele persoanelor cu grup BIII se afla anticorpi anti-A. Daca se efectueaza o transfuzie cu sange de la persoana cu grupa B la o persoana cu grup A, anticorpii anti-A vor „ataca” antigenele A provocand aglutinarea (coagularea) globulelor rosii ceea ce duce la aparitia unor probleme grave.
Un alt exemplu : pe eritrocitele unei persoane cu grup „RH pozitiv” exista antigene D. Daca se efectueaza o transfuzie cu sange de la o persoana cu grup „RH pozitiv” la o persoana cu grup „RH negativ”, in sangele acesteia vor apare anticorpi anti-RH care, cu ocazia celei de a doua transfuzii de sange de grup „RH-pozitiv”, vor ataca globulele rosii din sangele donat, distrugandu-le – procesul de hemoliza. Aceasta este „incompatibilitate de RH”.

Incompatibilitatea de RH are mare importanta in cazul sarcinii. Daca mama are RH-negativ, iar fatul RH-pozitiv (caracteristica transmisa de la tatal cu RH pozitiv), la prima sarcina in sangele mamei se vor produce anticorpi anti-RH. In cazul celei de a doua sarcini, in cazul in care fatul are RH-pozitiv, anticorpii anti-RH produsi anterior, vor distruge (hemoliza) globulele rosii din sangele fatului ceea ce va duce la boala hemolitica.
Din acest punct de vedere, este extrem de important ca la fetele care primesc transfuzii de sange sa se stabileasca factorul-RH, iar daca acesta este negativ sa primeasca numai sange cu factor RH-negativ. Daca vor primi sange cu factor RH-pozitiv, in sangele lor vor apare anticorpi anti-RH ceea ce va avea influenta negativa, in viitor, atat din punct de vedere al transfuziilor cat si al unei sarcini in cazul unui fat cu RH-pozitiv.

Din punct de vedere imunologic, grupul OI poate dona sange oricarui alt grup (se spune ca sunt „donatori universali”), grupul ABIV poate primi sange de la oricare alt grup (se spune ca sunt „primitori universali”), grupul de sange AII poate dona sange numai grupului AII si ABIV, grupul de sange BIII poate dona sange numai grupului BIII si ABIV. Practic, regulile transfuzionale indica transfuzia de sange strict izogrup.
Grupul de sange RH-negativ poate dona sange ambelor grupe RH, grupul de sange RH-pozitiv poate dona sange numai grupului de sange RH-pozitiv.